Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 7 iunie 2017

Speranţa creştină - 25. Paternitatea lui Dumnezeu izvor al speranţei noastre

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Exista ceva fascinant în rugăciunea lui Isus, atât de fascinant încât într-o zi discipolii săi au cerut să fie introduşi în ea. Episodul se găseşte în Evanghelia lui Luca, pe între evanghelişti este acela care a documentat cel mai mult misterul lui Cristos "rugător": Domnul se ruga. Discipolii lui Isus sunt uimiţi de faptul că EL, în special dimineaţa şi seara, se retrage în singurătate şi se "cufundă" în rugăciune. Şi pentru aceasta, într-o zi, îi cer să-i înveţe şi pe ei să se roage (cf. Lc 11,1).

Atunci transmite Isus aceea care a devenit rugăciunea creştină prin excelenţă: "Tatăl nostru". Pentru adevăr, Luca, faţă de Matei, ne redă rugăciunea lui Isus într-o formă un pic prescurtată, care începe cu invocaţia simplă: "Tată" (v. 2).

Tot misterul rugăciunii creştine se rezumă aici, în acest cuvânt: a avea curajul de a-l numi pe Dumnezeu cu numele de Tată. Asta afirmă şi liturgia când, invitându-ne la recitarea comunitară a rugăciunii lui Isus, foloseşte expresia "îndrăznim a spune".

De fapt, a-l numi pe Dumnezeu cu numele de "Tată" nu este deloc un fapt sigur. Am fi determinaţi să folosim titluri mai înalte, care ni se par mai respectuoase ale transcendenţei sale. În schimb, a-l invoca drept "Tată" ne pune într-o relaţie de confidenţă cu El, ca un copil care se adresează tatălui său, ştiind că este iubit şi îngrijit de el. Aceasta este marea revoluţie pe care creştinismul o imprimă în psihologia religioasă a omului. Misterul lui Dumnezeu, care mereu ne fascinează şi ne face să ne simţim mici, însă nu mai provoacă frică, nu ne striveşte, nu ne nelinişteşte. Aceasta este o revoluţie greu de primit în sufletul nostru uman; aşa încât e adevărat că până şi în relatările Învierii se spune că femeile, după ce au văzut mormântul gol şi pe înger, "au fugit [...], căci tremurau de spaimă şi de uimire" (Mc 16,8). Dar Isus ne revelează că Dumnezeu este Tată bun şi ne spune: "Nu vă fie frică!".

Să ne gândim la parabola tatălui milostiv (cf. Lc 15,11-32). Isus povesteşte despre un tată care ştie să fie numai iubire pentru fiii săi. Un tată care nu-l pedepseşte pe fiu pentru aroganţa sa şi care este capabil chiar să-i încredinţeze partea sa de moştenire şi să-l lase să plece de acasă. Dumnezeu este Tată, spune Isus, dar nu în maniera umană, pentru că nu există niciun tată în această lume care s-ar comporta ca protagonistul din această parabolă. Dumnezeu este Tată în maniera sa: bun, lipsit de apărare în faţa liberului arbitru al omului, capabil numai să conjuge verbul "a iubi". Când fiul rebel, după ce a risipit totul, se întoarce în sfârşit la casa natală, acel tată nu aplică criterii de dreptate umană, ci simte înainte de toate nevoia de a ierta, şi cu îmbrăţişarea sa îl face pe fiu să înţeleagă că în tot acel lung timp de absenţă i-a lipsit, i-a lipsit cu durere iubirii sale de tată.

Ce mister insondabil este un Dumnezeu care nutreşte acest tip de iubire faţă de fiii săi!

Probabil că pentru acest motiv, evocând centrul misterului creştin, apostolul Paul nu vrea să traducă în greacă un cuvânt pe care Isus, în aramaică, îl rostea "abbá". De două ori sfântul Paul, în epistolarul său (cf. Rom 8,15; Gal 4,6), atinge această temă, şi de două ori lasă acel cuvânt netradus, în aceeaşi formă în care a apărut pe buzele lui Isus, "abbá", un termen şi mai intim faţă de "tată", şi pe care cineva îl traduce "tăticule".

Iubiţi fraţi şi surori, nu suntem niciodată singuri. Putem să fim departe, ostili, am putea chiar să ne declarăm "fără Dumnezeu". Însă Evanghelia lui Isus Cristos ne revelează că Dumnezeu nu poate să stea fără noi, şi acesta este un mare mister! Dumnezeu nu poate fi Dumnezeu fără om: mare mister este acesta! Şi această certitudine este izvorul speranţei noastre, pe care-l găsim păstrat în toate invocaţiile din Tatăl nostru. Când avem nevoie de ajutor, Isus nu ne spune să ne resemnăm şi să ne închidem în noi înşine, ci să ne adresăm Tatălui şi să-i cerem Lui cu încredere. Toate necesităţile noastre, de la cele mai evidente şi zilnice, cum sunt hrana, sănătatea, munca, până la aceea de a fi iertaţi şi susţinuţi în ispite, nu sunt oglinda singurătăţii noastre: există în schimb un Tată care mereu ne priveşte cu iubire şi care cu siguranţă nu ne abandonează.

Acum vă fac o propunere: fiecare dintre noi are atâtea probleme şi atâtea necesităţi. Să ne gândim un pic, în tăcere, la aceste probleme şi la aceste necesităţi. Să ne gândim şi la Tatăl, la Tatăl nostru, care nu poate să stea fără noi şi care în acest moment ne priveşte. Şi toţi împreună, cu încredere şi speranţă, să ne rugăm: "Tatăl nostru, care eşti în ceruri...".

Mulţumesc!

_________________________

APEL

Mâine, la ora 13.00, se reînnoieşte în diferite ţări iniţiativa "Un minut pentru pace", adică un mic moment de rugăciune în amintirea întâlnirii din Vatican între mine, regretatul preşedinte israelian Peres şi preşedintele palestinian Abbas. În timpul nostru este atâta nevoie de a ne ruga - creştini, evrei şi musulmani - pentru pace.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

sursa: ercis.ro