Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 3 mai 2017

Călătoria apostolică în Egipt

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi doresc să vă vorbesc despre călătoria apostolică pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, am făcut-o zilele trecute în Egipt. Am mers în ţara aceea ca urmare a unei cvadruple invitaţii: a preşedintelui Republicii, a Sanctităţii Sale patriarhul copt ortodox, a marelui imam de Al-Azhar şi a patriarhului copt catolic. Mulţumesc fiecăruia dintre ei pentru primirea pe care mi-au rezervat-o, cu adevărat călduroasă. Şi mulţumesc întregului popor egiptean pentru participarea şi afectul cu care a trăit această vizită a succesorului sfântului Petru.

Preşedintele şi autorităţile civile au pus o angajare extraordinară pentru ca acest eveniment să se poată desfăşura în cel mai bun dintre moduri; pentru ca să poată fi un semn de pace, un semn de pace pentru Egipt şi pentru toată regiunea aceea, care din păcate suferă datorită conflictelor şi terorismului. De fapt, motoul călătoriei era "Papa al păcii într-un Egipt de pace".

Vizita mea la Universitatea Al-Azhar, cea mai veche universitate islamică şi instituţia academică maximă a islamului sunnit, a avut un dublu orizont: cel al dialogului dintre creştini şi musulmani şi, în acelaşi timp, cel al promovării păcii în lume. La Al-Azhar a avut loc întâlnirea cu marele imam, întâlnire care s-a lărgit după aceea la Conferinţa Internaţională pentru Pace. În acest context am oferit o reflecţie care a valorizat istoria Egiptului ca ţară de civilizaţie şi ţară de alianţe. Pentru toată omenirea Egiptul este sinonim cu civilizaţia antică, cu comorile de artă şi cu cunoaşterea; şi asta ne aminteşte că pacea se construieşte prin educaţie, prin formarea înţelepciunii, a unui umanism care cuprinde ca parte integrantă dimensiunea religioasă, raportul cu Dumnezeu, aşa cum a amintit marele imam în discursul său. Pacea se construieşte şi pornind din nou de la alianţa dintre Dumnezeu şi om, fundament al alianţei dintre toţi oamenii, bazată pe Decalogul scris pe tablele de piatră de la Sinai, dar mult mai profund în inima fiecărui om din orice timp şi loc, lege care se rezumă în cele două porunci ale iubirii lui Dumnezeu şi a aproapelui.

Tot acest fundament stă şi la baza construirii ordinii sociale şi civile, în care sunt chemaţi să colaboreze toţi cetăţenii, de orice origine, cultură şi religie. Această viziune de laicitate sănătoasă a reieşit în schimbul de discursuri cu preşedintele Republicii Egipt, în prezenţa autorităţilor ţării şi a corpului diplomatic. Marele patrimoniu istoric şi religios al Egiptului şi rolul său în regiunea medio-orientală îi conferă o misiune specială în drumul spre o pace stabilă şi durabilă, care să se sprijine nu pe dreptul forţei, ci pe forţa dreptului.

Creştinii, în Egipt ca şi în orice naţiune de pe pământ, sunt chemaţi să fie plămadă de fraternitate. Şi acest lucru este posibil dacă trăiesc în ei înşişi comuniunea în Cristos. Un puternic semn de comuniune, mulţumire fie lui Dumnezeu, am putut să-l dăm împreună cu iubitul meu frate Papa Tawadros al II-lea, patriarh al copţilor ortodocşi. Am reînnoit angajarea, semnând şi o Declaraţie Comună, de a merge împreună şi de a ne angaja pentru a nu repeta Botezul administrat în respectivele Biserici. Împreună ne-am rugat pentru martirii din recentele atentate care au lovit în mod tragic acea Biserică venerabilă; şi sângele lor a fecundat acea întâlnire ecumenică, la care a participat şi patriarhul de Constantinopol, Bartolomeu: patriarhul ecumenic, iubitul meu frate.

A doua zi a călătoriei a fost dedicată credincioşilor catolici. Sfânta Liturghie celebrată pe stadionul pus la dispoziţie de autorităţile egiptene a fost o sărbătoare de credinţă şi de fraternitate, în care am simţit prezenţa vie a Domnului Înviat. Comentând Evanghelia, am îndemnat comunitatea catolică mică din Egipt să retrăiască experienţa discipolilor de la Emaus: să găsească mereu în Cristos, Cuvânt şi Pâine a vieţii, bucuria credinţei, ardoarea speranţei şi forţa de a mărturisi în iubire că "l-am întâlnit pe Domnul!".

Şi ultimul moment l-am trăit împreună cu preoţii, călugării şi călugăriţele şi seminariştii, în Seminarul Mare. Sunt atâţia seminarişti: aceasta este o mângâiere! A fost o liturgie a Cuvântului, în care au fost reînnoite promisiunile de viaţă consacrată. În această comunitate de bărbaţi şi femei care au ales să-şi dăruiască viaţa lui Cristos pentru Împărăţia lui Dumnezeu, am văzut frumuseţea Bisericii din Egipt şi m-am rugat pentru toţi creştinii din Orientul Mijlociu, pentru ca, fiind conduşi de păstorii lor şi însoţiţi de consacraţi, să fie sare şi lumină în acele ţinuturi, în mijlocul acelor popoare. Egiptul, pentru noi, a fost semn de speranţă, de refugiu, de ajutor. Când acea parte a lumii era înfometată, Iacob, cu fiii săi, a mers acolo; apoi, când Isus a fost persecutat, a mers acolo. Pentru această, relatându-vă această călătorie înseamnă a parcurge drumul speranţei: pentru noi Egiptul este acel semn al speranţei fie pentru istorie fie pentru prezent, al acestei fraternităţi pe care am voit să v-o relatez.

Mulţumesc din nou celor care au făcut posibilă această călătorie şi celor care în diferite moduri au dat contribuţia lor, în special atâtea persoane care au oferit rugăciunile lor şi suferinţele lor. Sfânta Familie de la Nazaret, care a emigrat pe malurile Nilului pentru a scăpa de violenţa lui Irod, să binecuvânteze şi să ocrotească mereu poporul egiptean şi să-l conducă pe calea prosperităţii, a fraternităţii şi a păcii.

Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

sursa: ercis.ro