Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a XXXII-a Zi Mondială a Tineretului 2017

"Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic" (Lc 1,49)

Dragi tineri,

Iată-ne din nou pe drum după minunata noastră întâlnire de la Cracovia, unde am celebrat împreună a XXXI-a Zi Mondială a Tineretului şi Jubileul Tinerilor, în contextul Anului Sfânt al Milostivirii. Ne-am lăsat conduşi de sfântul Ioan Paul al II-lea şi de sfânta Faustina Kowalska, apostoli ai milostivirii divine, pentru a da un răspuns concret la provocările din timpul nostru. Am trăit o puternică experienţă de fraternitate şi de bucurie şi am dat lumii un semn de speranţă; steagurile şi limbile diferite nu erau motiv de contrast şi diviziune, ci ocazie pentru a deschide porţile inimilor, pentru a construi punţi.

La sfârşitul ZMT de la Cracovia am indicat următoarea ţintă a pelerinajului nostru care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne va duce în Panama în anul 2019. Ne va însoţi pe acest drum Fecioara Maria, cea pe care toate generaţiile o numesc fericită (cf. Lc 1,48). Noua etapă a itinerarului nostru se leagă de cea precedentă, care era centrată pe Fericiri, dar ne determină să mergem înainte. De fapt, îmi stă la inimă ca voi tinerii să puteţi merge nu numai comemorând trecutul, ci având şi curaj în prezent şi speranţă în viitor. Aceste atitudini, mereu vii în tânăra femeie din Nazaret, sunt exprimate clar în temele alese pentru următoarele trei ZMT. Anul acesta (2017) vom reflecta despre credinţa Mariei când în Magnificat a spus: "Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic" (Lc 1,49). Tema din anul următor (2018) - "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu" (Lc 1,30) - ne va face să medităm asupra carităţii pline de curaj cu care Fecioara a primit vestea îngerului. ZMT 2019 va fi inspirată din cuvintele "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38), răspuns al Mariei dat îngerului, încărcat de speranţă.

În octombrie 2018, Biserica va celebra Sinodul Episcopilor cu tema: Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional. Ne vom întreba despre modul în care voi tinerii trăiţi experienţa credinţei în mijlocul provocărilor din timpul nostru. Şi vom trata şi chestiune despre modul în care puteţi să vă formaţi un proiect de viaţă, discernând vocaţia voastră, înţeleasă în sens amplu, adică la Căsătorie, în cadrul laical şi profesional, sau la viaţa consacrată şi la Preoţie. Doresc să fie o mare sintonie între parcursul spre ZMT din Panama şi drumul sinodal.

Timpul nostru nu are nevoie de "tineri-divan"

Conform Evangheliei lui Luca, după ce a primit vestea îngerului şi a răspuns "da"-ul său la chemarea de a deveni mamă a Mântuitorului, Maria se ridică şi merge în grabă să o viziteze pe verişoara Elisabeta, care este în luna a şasea de sarcină (cf. Lc 1,36.39). Maria este foarte tânără; ceea ce i-a fost vestit este un dar imens, dar comportă şi provocări foarte mari; Domnul a asigurat-o de prezenţa sa şi de sprijinul său, dar atâtea lucruri sunt încă întunecate în mintea şi în inima sa. Şi totuşi Maria nu se închide în casă, nu se lasă paralizată de frică sau de orgoliu. Maria nu este tipul care pentru a se simţi bine are nevoie de un divan bun unde să stea comodă şi în siguranţă. Nu este o tânără-divan! (cf. Discurs la Veghe, Cracovia, 30 iulie 2016). Dacă este de folos un ajutor pentru bătrâna sa verişoară, ea nu întârzie şi porneşte imediat în călătorie.

Este lung parcursul pentru a ajunge la casa Elisabetei: circa 150 de kilometri. Însă tânăra din Nazaret, împinsă de Duhul Sfânt, nu cunoaşte piedici. Cu siguranţă zilele de drum au ajutat-o să mediteze asupra evenimentului minunat în care era implicată. Aşa ni se întâmplă şi nouă când pornim în pelerinaj: de-a lungul drumului ne revin în minte faptele vieţii, şi putem să le maturizăm sensul şi să aprofundăm vocaţia noastră, dezvăluită apoi în întâlnirea cu Dumnezeu şi în slujirea adusă altora.

Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic

Întâlnirea dintre cele două femei, tânăra şi bătrâna, este plină de prezenţa Duhului Sfânt şi încărcată de bucurie şi de uimire (cf. Lc 1,40-45). Cele două mame, precum şi copiii pe care-i poartă în sân, aproape că dansează de fericire. Elisabeta, uimită de credinţa Mariei, exclamă: "Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul" (v. 45). Da, unul dintre marile daruri pe care Fecioara l-a primit este cel al credinţei. A crede în Dumnezeu este un dar inestimabil, dar cere şi să fie primit; şi Elisabeta o binecuvântează pe Maria pentru aceasta. Ea, la rândul său, răspunde cu cântarea Magnificat (cf. Lc 1,46-55), în care găsim expresia: "Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic" (v. 49).

Este o rugăciune revoluţionară, cea a Mariei, cântarea unei tinere pline de credinţă, conştientă de limitele sale, dar încrezătoare în milostivirea divină. Această mică femeie curajoasă aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru că a privit la micimea sa şi pentru lucrarea de mântuire pe care a făcut-o asupra poporului, asupra săracilor şi a celor umili. Credinţa este inima întregii istorii a Mariei. Cântarea sa ne ajută să înţelegem milostivirea Domnului ca motor al istoriei, fie a celei personale a fiecăruia dintre noi fie a întregii omeniri.

Când Dumnezeu atinge inima unui tânăr, a unei tinere, aceştia devin capabili de acţiuni cu adevărat grandioase. "Marile lucruri" pe care Cel Atotputernic le-a făcut în existenţa Mariei ne vorbesc şi despre călătoria noastră în viaţă, care nu este o vagabondare fără sens, ci un pelerinaj care, chiar cu toate incertitudinile şi suferinţele sale, poate găsi în Dumnezeu plinătatea sa (cf. Angelus, 15 august 2015). Îmi veţi spune: "Părinte, dar eu sunt foarte limitat, sunt păcătos, ce pot să fac?". Când Domnul ne cheamă, nu se opreşte la ceea ce suntem sau la ceea ce am făcut. Dimpotrivă, în momentul în care ne cheamă, El priveşte tot ceea ce am putea să facem, toată iubirea pe care suntem capabili s-o eliberăm. Ca tânăra Maria, puteţi face în aşa fel încât viaţa voastră să devină instrument pentru a îmbunătăţi lumea. Isus vă cheamă să lăsaţi amprenta voastră în viaţă, o amprentă care să marcheze istoria, istoria voastră şi istoria atâtora (cf. Discurs la Veghe, Cracovia, 30 iulie 2016).

A fi tineri nu înseamnă a fi deconectaţi de trecut

Maria este puţin mai mult decât adolescentă, ca mulţi dintre voi. Şi totuşi în Magnificat dă glas de laudă poporului său, istoriei sale. Asta ne arată că a fi tineri nu înseamnă a fi deconectaţi de trecut. Istoria noastră personală se inserează într-o lungă urmă, într-un drum comunitar care ne-a precedat de-a lungul secolelor. Ca Maria, aparţinem unui popor. Şi istoria Bisericii ne învaţă că, şi atunci când ea trebuie să traverseze mări furtunoase, mâna lui Dumnezeu o conduce, o face să depăşească momente dificile. Adevărata experienţă de Biserică nu este ca un flashmob, în care se stabileşte o întâlnire, se realizează o performance şi apoi fiecare merge pe drumul său. Biserica poartă în sine o lungă tradiţie, care se transmite din generaţie în generaţie, îmbogăţindu-se în acelaşi timp din experienţa fiecărui individ. Şi istoria voastră găseşte locul său în interiorul istoriei Bisericii.

A comemora trecutul foloseşte şi la primirea intervenţiilor inedite pe care Dumnezeu vrea să le realizeze în noi şi prin intermediul nostru. Şi ne ajută să ne deschidem pentru a fi aleşi ca instrumente ale sale, colaboratori ai planurilor sale mântuitoare. Şi voi, tinerii, puteţi să faceţi lucruri mari, să vă asumaţi responsabilităţi mari, dacă veţi recunoaşte acţiunea milostivă şi atotputernică a lui Dumnezeu în viaţa voastră.

Aş vrea să vă pun câteva întrebări: în ce mod "salvaţi" în memoria voastră evenimentele, experienţele din viaţa voastră? Cum trataţi faptele şi imaginile imprimate în amintirile voastre? Unora, deosebit de răniţi de circumstanţele vieţii, le-ar veni să "reseteze" propriul trecut, să se folosească de dreptul la uitare. Dar aş vrea să vă amintesc că nu există sfânt fără trecut, nici păcătos fără viitor. Perla se naşte dintr-o rană a scoicii! Isus, cu iubirea sa, poate vindeca inimile noastre, transformând rănile noastre în perle autentice. Cum spunea sfântul Paul, Domnul îşi poate manifesta forţa sa prin slăbiciunile noastre (cf. 2Cor 12,9).

Însă amintirile noastre nu trebuie să rămână toate adunate, ca în memoria unui disc rigid. Şi nu este posibil să se arhiveze totul într-un "nor" virtual. Trebuie învăţat să se facă în aşa fel încât faptele din trecut să devină realitate dinamică, asupra căreia să se reflecteze şi din care să se scoată învăţătură şi semnificaţie pentru prezentul şi viitorul nostru. Misiune grea, dar necesară, este aceea de a descoperi firul roşu al iubirii lui Dumnezeu care conectează toată existenţa noastră.

Atâţia spun că voi tinerii sunteţi zăpăciţi şi superficiali. Nu sunt deloc de acord! Însă trebuie recunoscut că în aceste timpuri ale noastre este nevoie să se recupereze capacitatea de a reflecta asupra propriei vieţi şi a o proiecta spre viitor. A avea un trecut nu este acelaşi lucru cu a avea o istorie. În viaţa noastră putem avea atâtea amintiri, dar câte dintre ele construiesc cu adevărat memoria noastră? Câte sunt semnificative pentru inima noastră şi ajută să dăm un sens existenţei noastre? Feţele tinerilor, în "social", apar în atâtea fotografii care relatează evenimente mai mult sau mai puţin reale, dar nu ştim cât din toate acestea este "istorie", experienţă care poate fi povestită, înzestrată cu un scop şi cu un sens. Programele de la televizor sunt pline de aşa-numite "reality show", dar nu sunt istorii reale, sunt numai minute care se scurg în faţa unei telecamere, în care personajele trăiesc aşa, fără un proiect. Nu vă lăsaţi deviaţi de această falsă imagine a realităţii! Fiţi protagonişti ai istoriei voastre, decideţi viitorul vostru!

Cum să rămânem conectaţi, urmând exemplul Mariei

Se spune despre Maria că păstra toate lucrurile meditându-le în inima sa (cf. Lc 2,19.51). Această simplă tânără din Nazaret ne învaţă cu exemplul său să păstrăm amintirea evenimentelor vieţii, dar şi să le punem împreună, reconstruind unitatea fragmentelor, care unite pot să compună un mozaic. Cum ne putem exercita concret în acest sens? Vă dau câteva sugestii.

La sfârşitul fiecărei zile ne putem opri pentru câteva minute ca să ne amintim de momentele frumoase, de provocări, de ceea ce a mers bine şi de ceea ce a mers strâmb. Astfel, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa noastră, putem manifesta sentimentele de recunoştinţă, de căinţă şi de încredinţare, dacă vreţi chiar notându-le într-un caiet, un soi de jurnal spiritual. Asta înseamnă a ne ruga în viaţă, cu viaţa şi despre viaţa, şi cu siguranţă vă va ajuta să percepeţi mai bine marile lucruri pe care Domnul le face pentru fiecare dintre voi. Cum spunea sfântul Augustin, pe Dumnezeu îl putem găsi în ogoarele vaste ale memoriei noastre (cf. Confesiuni, Cartea X, 8, 12).

Citind Magnificat ne dăm seama cât de mult cunoştea Maria cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare verset din această cântare are o paralelă a sa în Vechiul Testament. Tânăra mamă a lui Isus cunoştea bine rugăciunile poporului său. Cu siguranţă părinţii săi, bunicii săi au învăţat-o. Cât de importantă este transmiterea credinţei de la o generaţie la alta! Există o comoară ascunsă în rugăciunile pe care ni le învaţă strămoşii noştri, în acea spiritualitate trăită în cultura celor simpli pe care noi o numim evlavie populară. Maria adună patrimoniul de credinţă al poporului său şi îl recompune într-o cântare complet a ei, dar care este în acelaşi timp cântarea întregii Biserici. Şi toată Biserica o cântă cu ea. Pentru ca şi voi tinerii să puteţi cânta un Magnificat în întregime al vostru şi să faceţi din viaţa voastră un dar pentru întreaga omenire, este fundamental să vă legaţi din nou cu tradiţia istorică şi rugăciunea celor care v-au precedat. De aici importanţa de a cunoaşte bine Biblia, cuvântul lui Dumnezeu, de a-l citi în fiecare zi confruntându-l cu viaţa voastră, citind evenimentele zilnice în lumina a ceea ce Domnul vă spune în Sfintele Scripturi. În rugăciune şi în lectura rugătoare a Bibliei (aşa-numita lectio divina), Isus va încălzi inimile voastre, va lumina paşii voştri, chiar şi în momentele întunecate ale existenţei voastre (cf. Lc 24,13-35).

Maria ne învaţă şi să trăim cu o atitudine euharistică, adică să aducem mulţumire, să cultivăm lauda, să nu ne fixăm numai pe probleme şi pe dificultăţi. În dinamica vieţii, rugăciunile de astăzi vor deveni motive de mulţumire de mâine. Astfel, participarea voastră la sfânta Liturghie şi momentele în care veţi celebra sacramentul Reconcilierii vor fi în acelaşi timp culme şi punct de plecare: vieţile voastre se vor reînnoi în fiecare zi în iertare, devenind laudă perenă adusă Celui Atotputernic. "Încredeţi-vă în amintirea lui Dumnezeu: [...] amintirea sa este o inimă tandră de compasiune, care se bucură să şteargă definitiv orice urmă a noastră de rău" (Omilie la sfânta Liturghie de la ZMT, Cracovia, 31 iulie 2016).

Am văzut că Magnificat provine din inima Mariei în momentul în care o întâlneşte pe bătrâna sa verişoară Elisabeta. Aceasta, cu credinţa sa, cu privirea sa ascuţită şi cu cuvintele sale, o ajută pe Fecioară să înţeleagă mai bine măreţia acţiunii lui Dumnezeu în ea, a misiunii pe care i-a încredinţat-o. Şi voi, vă daţi seama de extraordinarul izvor de bogăţie care este întâlnirea dintre tineri şi bătrâni? Câtă importanţă daţi bătrânilor, bunicilor voştri? Pe bună dreptate voi aspiraţi să "vă luaţi zborul", purtaţi în inimă atâtea vise, dar aveţi nevoie de înţelepciunea şi de viziunea bătrânilor. În timp ce deschideţi aripile în vânt, este important ca să descoperiţi rădăcinile voastre şi să preluaţi ştafeta de la persoanele care v-au precedat. Pentru a construi un viitor care să aibă sens, trebuie cunoscute evenimentele trecute şi să se ia poziţie în faţa lor (cf. Exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia, 191.193). Voi tinerii aveţi forţa, bătrânii au memoria şi înţelepciunea. Ca Maria cu Elisabeta, îndreptaţi-vă privirea spre bătrâni, spre bunicii voştri. Vă vor spune lucruri care vor pasiona mintea voastră şi vor emoţiona inima voastră.

Fidelitate creativă pentru a construi timpuri noi

Este adevărat că aveţi puţin ani în urma voastră şi de aceea poate vă este greu să daţi tradiţiei valoarea cuvenită. Ţineţi cont că aceasta nu înseamnă a fi tradiţionalişti. Nu! Când Maria în evanghelie spune "mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic", înţelege că acele "lucruri mari" nu s-au terminat, ci continuă să se realizeze în prezent. Nu este vorba despre un trecut îndepărtat. A şti să comemorăm trecutul nu înseamnă a fi nostalgici sau a rămâne alipiţi de o perioadă determinată a istoriei, ci de a şti să recunoaştem propriile origini, pentru a ne întoarce mereu la esenţial şi a ne lansa cu fidelitate creativă în construirea de timpuri noi. Ar fi un necaz şi n-ar folosi nimănui să se cultive o amintire paralizantă, care face să facem mereu aceleaşi lucruri în acelaşi mod. Este un dar al cerului a putea vedea că mulţi, cu nedumeririle, visele şi întrebările voastre, vă opuneţi celor care spun că lucrurile nu pot să fie diferite.

O societate care valorizează numai prezentul şi tinde şi să devalorizeze tot ceea ce se moşteneşte de la trecut, ca de exemplu instituţiile căsătoriei, a vieţii consacrate, a misiunii sacerdotale. Acestea ajung să fie văzute ca lipsite de semnificaţie, ca forme depăşite. Se crede că se trăieşte mai bine în situaţii aşa-numite "deschise", comportându-se în viaţă ca într-un reality show, fără scop şi fără sfârşit. Nu vă lăsaţi înşelaţi! Dumnezeu a venit să lărgească orizonturile vieţii noastre, în toate direcţiile. El ne ajută să dăm trecutului valoarea cuvenită, pentru a proiecta mai bine un viitor de fericire: dar acest lucru este posibil numai dacă se trăiesc autentice experienţe de iubire, care se concretizează în descoperirea chemării Domnului şi în aderarea la ea. Şi acesta este singurul lucru care ne face cu adevărat fericiţi.

Dragi tineri, încredinţez drumul nostru spre Panama, precum şi itinerarul de pregătire al următorului Sinod al Episcopilor, mijlocirii materne a sfintei Fecioare Maria. Vă invit să ne amintim de două date importante din anul 2017: trei sute de ani de la găsirea imaginii sfintei Fecioare Maria Aparecida, în Brazilia; şi centenarul apariţiilor de la Fatima, în Portugalia, unde, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge pelerin în luna mai. Sfântul Martin de Porres, unul dintre sfinţii patroni ai Americii Latine şi ai ZMT 2019, în slujirea sa umilă zilnică avea obiceiul de a oferi florile cele mai bune Mariei, ca semn al iubirii sale filiale. Cultivaţi şi voi, asemenea lui, o relaţie de familiaritate şi prietenie cu sfânta Fecioară Maria, încredinţându-i bucuriile, neliniştile şi preocupările voastre. Vă asigur că nu vă va părea rău!

Tânăra din Nazaret, care în toată lumea a asumat mii de chipuri şi nume pentru a se apropia de fiii săi, să mijlocească pentru fiecare dintre noi şi să ne ajute să cântăm lucrările mari pe care Domnul le săvârşeşte în noi şi prin noi.

Din Vatican, 27 februarie 2017

Comemorarea sfântului Gabriel al Maicii Îndurerate

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

sursa: ercis.ro