Parohie

La o distanţă de 12 km nord de oraşul Roman, pe terasa superioară dintre Siret şi cursul inferior al Moldovei, în stânga drumului internaţional ce duce spre Suceava, este situată localitatea Săbăoani, cea mai mare şi mai veche aşezare catolică din mediul rural, de pe întreg cuprinsul Diecezei de Iaşi.

Cu ocazia construirii clădirilor fostei ferme agricole, s-a găsit la Săbăoani una dintre cele mai frumoase amfore de provenienţă romană care s-au descoperit în zona Romanului (piesa se află la Muzeul de Istorie din oraşul Roman). Acest fapt ne face să credem că, viaţa oamenilor din teritoriul unde locuiesc astăzi credincioşii catolici din Săbăoani, are un trecut foarte îndepărtat….

Începuturile convieţuirii familiilor care locuiesc astăzi Parohia Săbăoani, se pierd în negura istoriei, fiind foarte greu de stabilit. Originea săbăoanilor rămâne încă o problemă foarte discutabilă, pe care sperăm că, actualele cercetări istorice, arheologice, antropologice, etc, dacă n-o vor clarifica, cel puţin o vor situa într-o lumină mai favorabilă.

Comunitatea catolică din Săbăoani este prezentă în toate relatările despre starea catolicilor din Moldova, începând cu relatarea episcopului Bernadino Quirini din anul 1599. Existenţa acestui sat este menţionată în anul 1630 de misionarul apostolic, Bandinus, care aminteşte şi de izvoarele bogate de apă, „de vale”.

O veche tradiţie nescrisă, care a circulat foarte multă vreme, printre catolicii moldoveni, şi care a fost consemnată în scris, în anul 1676, într-un raport al preotului cotnărean, Ioan Bărcuţă, susţine că, o principesă catolică, soţia lui Alexandru cel Bun, a construit mai multe biserici mari şi frumoase, cu zid de piatră la: Cotnari, Bacău, Baia şi Săbăoani. Raportul consemnează: „… urmează cele şase sate, de catolici, aşezate între râul Siret şi Moldova,…, iar în aceste şase sate sunt două biserici, una mare din piatră, iar cealaltă de lemn şi mică; prima biserică, cea mare a fost construită de principesa Moldovei, Margareta- în satul Săbăoani, iar cea mică din lemn în satul Ţancaşeni (Tămăşeni)”. Aşa cum bine observa pr. Dr. Ioan Ferenţ, Principesa, despre care este vorba în tradiţie, nu poate fi alta decât Margareta Muşata, care nu a fost soţia ci bunica lui Alexandru cel Bun şi respectiv, soţia lui Ştefan I Muşat.

Trebuie aici menţionat faptul că, vechea vatră a satului Săbăoani a fost mult mai spre răsărit, la Berindeşti- loc situat la marginea terasei superioare, pe coasta dealului, aproape de drumul care coboară spre Răchiteni, loc care poartă şi astăzi aceeaşi denumire…

Dacă vom lua ca adevărata tradiţia populară, care ne povesteşte că; satul s-ar fi mutat de pe vechea sa vatră datorită unei năvăliri a tătarilor, atunci putem crede că, strămutarea satului trebuie astfel atribuită faptului că la anul 1717, domnitorul Mihai Racoviţă, fiind dator faţă de tătari, a dat voie acestora să prade ţinutul dintre Siret şi Carpaţi. Locuitorii astfel fugiţi din calea năvălirilor tătare au pus astfel bazele actualului sat Săbăoani, în codrii dintre râurile Moldova şi Siret.

Raportul anonim despre starea bisericilor catolice din Moldova, scris în anul 1745. Menţionează pentru prima dată, mutarea satului spre locul ocupat astăzi, spunând: „La Săbăoani mai există şi o altă biserică din piatră, părăsită şi rămasă afară din sat, ruinată complet”. Strămutarea satului Săbăoani de pe vechea lui vatră, Berindeşti, pe locul în care se găseşte astăzi, s-a făcut în timp. Pe la anul 1870 mai era în picioare doar un rest din clopotniţă bisericii de la Berindeşti. Veniţi din deal, credincioşii şi-au construit o biserică nouă din zid, acoperită cu şindrilă, care a existat până în anul 1904, când a fost dărâmată întrucât se construise deja una nouă, Biserica actuală. Până acum câţiva ani, când Episcopia de Iaşi a început săpăturile arheologice, a existat la Berindeşti un grup de trei cruci, despre care, credincioşii afirmau ca: ele marchează de fapt locul în care s-a aflat biserica vechii aşezări; printre alte importante vestigii, deosebit de valoroase, ca: bordeie feudale, un ostensor, un mic tezaur feudal, (42 de monede) şi multe altele, cercetările arheologice au putut scoate astfel la iveală două biserici suprapuse: una mai recenta, cu pavaj de piatra de râu, şi alte mai veche, cu pavaj din cărămidă arsă. Specialiştii opinează că aceasta din urmă, este de fapt biserica ridicată de principesa Margareta; temeliile acestei biserici cu contraforturi muşatine, sunt astăzi turnate în beton armat. Iar pe ele, curând se va turna un zid de piatră. Aceasta biserică reconstruită va putea astfel rămâne o mărturie a prezentei continue a catolicilor pe aceste meleaguri.

Descoperirea acestor biserici, menţionată de către documentele scrise ale istoriei, are o deosebită importanţă. Căci, dacă principesa Margareta a Moldovei construieşte în cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea o biserică de piatră la Berindeşti, (Săbăoani), înseamnă că începuturile prezenţei catolicilor în acest teritoriu trebuie căutate mai înainte de descălecatul lui Dragoş şi întemeierea statului feudal, Moldova (în 1359.).

Actuala Biserică din Săbăoani, una dintre cele mai reprezentative de altfel din toată Moldova, atât prim mărimea dimensiunilor, cât şi prin stilul clasic, roman, prin armonia arhitecturală şi excepţionala execuţie tehnică, a fost construită în trei ani: 1894-1902. Dimensiunile ei sunt: lungime 53,7 m, lăţime 22,7 m şi înălţime 15 m. Această monumentală Biserică, expresie vie a credinţei catolicilor din Săbăoani- construită în urmă cu un veac, este opera pr. Cojetan Liverotti (1840-1902), care a adăugat contribuţiei în bani şi muncă a credincioşilor, o contribuţie substanţială, personală, rezultată din partea de moştenire pe care a primit-o de la familia sa din Italia. A murit imediat după încheierea lucrărilor şi a fost înmormântat în măreaţa Biserică pe care el însuşi a construit-o.

Biserica este amplasată în partea de răsărit a satului, în mijlocul unui vechi cimitir. Din acest vechi cimitir şi din anterioara Biserică, care se află de altfel chiar lângă el, (Biserica, pe care credincioşii au construit-o după strămutarea lor de la Berindeşti.), nu a mai rămas un alt semn decât o foarte mare cruce din piatră, în faţa căreia, credincioşii, la diferite date ale anului, fac numeroase rugăciuni pentru strămoşii cărora le mai păstrează încă vie amintirea….

Altarul principal al Bisericii este din marmură de diferite culori.

Cele cinci statui, reprezentând: una: Inima lui Isus, şi celelalte patru: îngeri aflaţi în adoraţie, au fost toate lucrate în lemn de către sculptorul italian Ferdinand Stufelsser şi sunt astfel considerate adevărate opere de artă. Pictura din prezbiter a fost executată între anii: 1959-1963, de către pictorii: A. Bucătaru, I. Mărtinaş şi I. Iacobescu. În prim plan, sunt reprezentaţi în tablouri, diferite cei trei Arhangheli: Mihail, Rafael şi Gabriel. Pe boltă este reprezentată încoronarea Preasfintei Fecioare Maria.

Biserica dispune de o mare orgă, Gebruder Rieger, cu 26 de registre, două claviaturi şi pedalier. Se spune că această mare orgă este donaţia personală a Regelui Carol I al României, care-a vizitat regiunea şi respectiv satul Săbăoani, cu ocazia unor manevre militare executate în părţile oraşului Roman. Iar donatorul nu a permis să se facă publicitate pentru a nu irita spiritele şi a nu putea astfel provoca invidia altor culte.

Vechea casă parohială din Săbăoani a fost construită de pr. Leopold Rossi, în anul 1862 şi mai apoi renovată în anii 1926-1930. În această casă a luat fiinţă la data de 14 aprilie 1913, prin grija parohului pr. Graţian Carpati-Săsăreanu şi a pr. Ajutor Iosif Tălmăcel, revista populară intitulată „Viaţa”, sub formă de „Buletin al Parohiei catolice-Săbăoani”. Începuturile au fost modeste şi cu un caracter mai mult local, dar, după Primul Război Mondial, revista a devenit o publicaţie mult căutată de către catolicii din Moldova. Tipografia „Serafica” tipărea revista „Viaţa”, precum şi multe alte cărţi. Ea a funcţionat până în vara anului 1944. Tot în vechea casă parohială din Săbăoani a funcţionat până la reforma din anul 1948, Noviciatul Ordinului franciscan din Moldova. Actualmente, această casă, care a fost naţionalizată în anul 1948, a revenit în proprietatea Bisericii.