Anunturi 8 octombrie 2017

1. Au sosit revistele Lumina creştinului şi Mesagerul Sf. Anton.

2. Ziua pomenirii celor dragi ai noştri, răposaţi în cimitir, este una dintre cele mai sfinte şi mai scumpe nouă. Ne aşteaptă bunicii, părinţii, fraţii, surorile sau copiii care au plecat la Domnul, pentru a ne ruga şi a face pomeni pentru ei.

Anul acesta Sfinţirea mormintelor va fi pe data de 4 noiembrie, începând cu ora 9:30.

Ca şi până acum toţi preoţii vor intra în parcela din dreapta, mai mică, spre Cartierul nou. Facem apel la punctualitate, la respectarea acestui orar. Dacă suntem punctuali, preoţii merg de la mormânt la mormânt fără a se întoarce la vreunul care a întârziat. Putem termina până la ora 13:00, ca să rămână doar preoţii din sat pentru după-amiază.

Să nu uităm, de asemenea curăţarea mormintelor celor dragi. Vă rugăm să nu depozitaţi gunoaiele pe lângă garduri, ci să le scoateţi pe alee de unde vor fi ridicate. Nu lăsați pentru ultima zi. Dacă cineva merge să facă curățenie în ultima zi este rugat să ducă și gunoiul. Vă mulţumim!

3. În fiecare a doua vinere din lună dorim să facem o zi de reculegere pentru persoanele consacrate dar și pentru ceilalți credincioși care doresc să petreacă o zi dedicată mai mult sufletului.

Așadar, vineri, 13 octombrie va fi prima zi în care vom face această zi de reculegere. Ea va începe la ora 9.30 cu o meditație după care fiecare se va întoarce la obligațiile stării lui (în familie, la serviciu, la câmp, la muncă etc.) cu conștiința că e zi de reculegere, păstrând tăcerea în limita posibilităților, puțin post și abstinență. La ora 15.00, ora morții lui Isus sau ora divinei îndurări, cum mai este ea numită, ne vom aduna din nou în biserică pentru o oră de adorație condusă de preot și de cei care participă. De la ora 16.00 și până la rozariul comunitar, fiecare își organizează timpul în funcție de posibilitățile pe care le are. Ziua de reculegere se termină cu recitarea sfântului Rozariu și cu celebrarea comunitare a sfintei Liturghii. Cel care va ține această zi de reculegere va fi părintele paroh. Reamintim faptul că la această zi de reculegere sunt invitate în primul rând persoanele consacrate, persoanele văduve dar și toți cei care vor să facă o zi de reculegere, chiar și dintre tineri.

4. Reamintim faptul că am început programul de cateheze: copiii – sâmbăta de la ora 10.00; tinerii – luni seara după sfânta Liturghie; familiile – miercurea seara după sfânta Liturghie. Dragi părinți, vă invităm să îndemnați copiii dumneavoastră spre aceste momente catehetice. De asemenea, copiii care doresc să fie mai aproape de altar, să se înscrie la grupul ministranților, îi invităm să ia legătura cu noi la biroul parohial.

5. Cei care doresc să aibă în propria casă o icoană cu imaginea sfântului Mihail, așa cum este reprezentat acum în altar, o poate achiziționa de la biroul parohial.

Data: 
Sunday, October 8, 2017