La revedere, gradiniță - 15 iunie 2018

A sosit vara și odată cu ea mult așteptata și poate bine meritata vacanță mare. Pentru mulți dintre noi sosirea vacanței este motiv de bucurie însă tot acum poate la fel de mulți dintre noi trăim și alte sentimente precum nostalgie, teama unui nou început, tristețea unei despărțiri temporare sau definitive de profesori, colegi sau prieteni. Început și sfârșit deci în același timp, presărat cu lacrimi și îmbrățișări, cu zâmbete și mâini strânse în semn de mulțumire și prețuire.

Cu multe emoții în suflet dar și mai multe în glas și preșcolarii grupei mari de la Grădinița „Sfânta Ana” din Săbăoani au spus la unison astăzi, 15 iunie 2018, La revedere, grădiniță! Nu le-a fost deloc ușor să se despartă de aceea care timp de trei ani i-a călăuzit și i-a îndrumat atent punând zi de zi câte puțin din sufletul ei la zidirea unei temelii solide a personalităților lor- doamna prof. Ghiurca Elvira. Nu le-a fost ușor să se despartă nici de colegii mai mici cu care au împărțit zi de zi masa timp de unul sau doi ani, cu care au râs, s-au bucurat, s-au jucat și au învățat. Iată de ce pentru cei 22 de copii acest început de vacanță nu a fost numai motiv de mare bucurie căci odată cu el a adus și sfârșitul celei mai frumoase și poate a celei mai inocente perioade din viața lor- anii de grădiniță.

Pentru a nu lăsa loc doar sentimentelor de tristețe sau nostalgie, după salutul părintelui paroh al parohiei „Sfântul Mihail, Arhanghelul”- pr. Iosub Irinel, absolvenții de grădiniță au dorit să încheie această frumoasă etapă din viața lor așa cum au știut mai bine, și anume printr-un frumos program artistic ce a constat în cântece, poezii, dans și strigarea pentru ultima dată a catalogului. Prin momentele prezentate au dorit să aducă recunoștința lor pentru tot ce au trăit, auzit, văzut și învățat alături și împreună cu colegii  și doamna educatoare. Întregul program a reușit să readucă atât pe chipurile lor cât și pe chipurile tuturor celor prezenți bucurie și entuziasm, dar mai ales speranța că acest sfârșit de grădiniță va aduce un frumos început de școală.

În finalul programului artistic a urmat banchetul festiv, motiv pentru copii de a mai petrece câteva momente de joacă, dans și voie bună.

Mulțumim copiilor că ne-au dat ocazia și șansa de a face parte din viața lor timp de trei ani, pentru a-i ocroti și ajuta în devenirea lor umană și spirituală. Mulțumim în egală măsură și părinților pentru încrederea și spijinul necondiționat pe care ni le-au acordat pe întreaga perioadă a preșcolarității copiilor lor.

Le dorim tuturor vacanță plăcută, mult succes la școală și să nu uite: această tristețe că s-a terminat nu trebuie să ne facă să uităm bucuria ca s-a întâmplat.

Fotografii de la acest evenimet gasiți aici

Prof. Andrieș Daniela