Anunțuri

1. Au apărut revistele Lumina creștinului și Isus prietenul copiilor. 2. Familiile care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie şi trăiesc ambii soţi să vină la parohie săptămâna aceasta ca să se înscrie, pentru a fi sărbătoriţi în ziua de 31 decembrie, în sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret, la liturghia de la ora 10:30. 3. Miercuri seara, după sfânta Liturghie dorim să ne întâlnim cu feciorii de biserică pentru a pune la punct anumite probleme înainte de sărbători. 4. Adorația... Citește mai mult
1. Am început timpul Adventului, drumul spre ieslea din Betleem. Suntem chemaţi cu toţii în Advent să ne intensificăm rugăciunea şi să fim mai atenţi la cei de lângă noi prin fapte de iubire. În acest sens, în fiecare dimineaţă la ora 06:30 vom celebra frumoasele liturghii de Rorate. Tematica predicilor acestor liturghii de dimineață va fi despre sfânta spovadă. Vrem să reînsuflețim drumul nostru de convertire, drumul apropierii noastre de Dumnezeu, printr-o participare reînnoită la sacramentul... Citește mai mult
1. Astăzi, în sărbătoarea lui Cristos Regele Universului, suntem invitați să venim pentru a-l adora pe Isus prezent în sacramentul Euharistiei după următorul program: 11:30 – Expunerea Preasfântului Sacrament. Până la ora 13:00 adoraţie personală. 13:00 – 14:00 – Persoanele consacrate 14:00 – 15:00 – Copiii 15:00 – 16:00 – Tinerii 16:00 – 17:00 – Comunitatea 2. Sâmbăta viitoare seara începe un nou An bisericesc şi totodată Timpul sacru al Adventului. Este un drum al întregului popor al lui... Citește mai mult
1. Duminica viitoare este, sărbătoarea lui Cristos Regele Universului, ultima duminică din anul liturgic. Suntem invitați în această sărbătoare să venim pentru a-l adora pe Isus, Regele nostru. În acest sens am stabilit următorul program de adoraţie: 11:30 – Expunerea Preasfântului Sacrament. Până la ora 13:00 adoraţie personală. 13:00 – 14:00 – Persoanele consacrate 14:00 – 15:00 – Copiii 15:00 – 16:00 – Tinerii 16:00 – 17:00 – Comunitatea 2. Tot duminica viitoare colecta este pentru seminar.... Citește mai mult
1. La intrarea în biserică am afişat costul abonamentelor pentru anul 2018. Cei care doresc să se aboneze să se prezinte la biroul parohial pentru a le achita. 2. În această seară după sfânta Liturghie de seară va avea evenimentul caritabil Un milion de stele, organizat de Centrul Diecezan Caritas. Acțiunea va avea loc în capela din curtea bisericii noastre. Suntem invitați să participăm și să susținem cu puținul nostru persoanele care trăiesc în sărăcie și care sunt excluse social.   Citește mai mult
1. Vineri este a doua vinere din lună. E zi de reculegere pentru persoanele consacrate dar și pentru ceilalți credincioși care doresc să petreacă o zi dedicată mai mult sufletului. Va începe la ora 9.30 cu o meditație. De la ora 15.00, va fi o oră de adorație după care ziua de reculegere se va termina cu recitarea sfântului Rozariu și cu celebrarea comunitare a sfintei Liturghii. 2. Reamintim faptul că în fiecare joi avem adorație pe parcursul întregii zile. De aceea vă invităm să petreceți în... Citește mai mult
1. Mulţumim pentru generozitatea cu care aţi oferit din puţinul dumneavoastră pentru cei care trăiesc în Seminarul de la Iaşi. Cu siguranţă că rugăciunile lor de mulţumire vor aduce binecuvântare în inimile dumneavoastră. Mulțumim și pentru colecta pentru misiuni de duminica trecută. Împreună am adunat 2500 de lei. 2. Miercuri, 01 noiembrie este „Sărbătoarea Tuturor sfinţilor”, sărbătoare de poruncă. Sfintele liturghii vor fi ca în zi de duminică: 7 – 9 – 10;30 – 17. 3. Joi, 02 noiembrie,... Citește mai mult
1. Sâmbătă, 28 octombrie, ca în fiecare an, vom face colecta de produse pentru Seminar. Toate produsele se vor depozita la biserica „Regina Sf. Rozariu”. Feciorii de biserică vor trece pe fiecare stradă pentru cei care nu le pot aduce singuri. Anul trecut am fost printre primii în generozitate. Orice dar este bine primit: cartofi, porumb, grâu, ulei, etc. Orice produs este de folos la o casă mare. Seminariştii se roagă zilnic pentru binefăcători, iar Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care dau... Citește mai mult
1. Au sosit revistele De la răsărit până la apus şi Duminica în familie. 2. Duminica viitoare este a 91-a zi mondială a misiunilor. De aceea, colecta va fi destinată operelor misionare. 3. La îndemnul episcopului nostru, Petru Gherghel, dorim să ne alăturăm și noi inițiativei „Un milion de copii se roagă rozariul”. În ultimul an, copii din 69 de ţări au luat parte la această iniţiativă de rugăciune pentru pace. Avem nevoie de pace în lume, avem nevoie de pace în familie, avem nevoie de pace în... Citește mai mult
1. Au sosit revistele Lumina creştinului şi Mesagerul Sf. Anton. 2. Ziua pomenirii celor dragi ai noştri, răposaţi în cimitir, este una dintre cele mai sfinte şi mai scumpe nouă. Ne aşteaptă bunicii, părinţii, fraţii, surorile sau copiii care au plecat la Domnul, pentru a ne ruga şi a face pomeni pentru ei. Anul acesta Sfinţirea mormintelor va fi pe data de 4 noiembrie, începând cu ora 9:30. Ca şi până acum toţi preoţii vor intra în parcela din dreapta, mai mică, spre Cartierul nou. Facem apel... Citește mai mult

Pages