Zi de reculegere tineri, 24 Martie, Don Orione, Iași

Sâmbătă, 24 martie 2018, tinerii parohiei ,,Sfântul Mihail Arhanghelul” au participat, însoțiți de părintele vicar, în comunitatea Don Orione din Iași la o zi de reculegere ca pregătire pentru sărbătoarea Paștelui ce se apropie.

Tema acestei zile a fost invitația lui Isus de a fi cu el, iar tinerii îndemnați de cuvintele ,,Veniți voi singuri, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin”, au meditat la relația lor cu Dumnezeu și la prezența lui în viața personală.

Îndreptându-ne privirile către Cuvântul Domnului fiecare tânăr a fost invitat să ofere o mărturie și să împărtășească cu grupul ideea care l-a atras în textul dat.

Punctul central al zilei a fost sfânta Liturghie pregătită cu bucurie de tineri prin cor și purificare a sufletului. În cadrul sfintei Liturghii părintele ne-a reamintit plânsul lui Isus și ne-a încurajat să îl însoțim și noi, pe Isus, cu plânsul sufletului nostru.

După sfânta Liturghie ne-am bucurat de mărturia sorei Tereza care ne-a încurajat să ne ascultăm conștiința și să prețuim sacramentele.

În a doua parte a zilei au avut loc discuții pe grupuri cu privire la tânărul de astăzi și despre cum credem că ar trebui perceput astăzi Cristos în viața unui tânăr însoțite de concluziile și părerile noastre.

Ziua de reculegere s-a încheiat cu participarea la Calea Sfintei Cruci după intenția sfântului părinte Papa Francisc.

Album foto: https://photos.app.goo.gl/Em42RX93x1iDZo3C3

Ciobanu Alma