Prima Santa Împărtășanie - 11 iunie 2017

Duminică, 11 iunie 2017, în Solemnitatea Preasfintei Treimi, 30 de copii din parohia noastră au avut marea bucurie de a-l primi pentru prima oară în inima lor pe Isus prezent în sacramentul Sfintei Euharistii.

După o perioadă îndelungată de pregătire în care copii au încercat să aprofundeze mai mult tainele credinței creștine, mai ales înțelegerea prezenței lui Isus în sfânta taină a Euharistiei, sub călăuzirea părintelui Marius Ilieș și a sorei Ecaterina Bogdan, copiii însoțiți de părinți, s-au apropiat cu emoție de această mare sărbătoare.

Încă de sâmbătă, 10 iunie, au pășit pentru prima oară în scaunul de spovadă acolo unde au trăit pentru prima dată experiența milostivirii divine prin intermediul sacramentului spovezii.

Emoțiile acestei zile s-au putut citi pe fețele lor încă dinainte de sfânta Liturghie, atunci când, îmbrăcați în haine de sărbătoare s-au adunat în fața casei parohiale pentru procesiunea de intrare la sfânta Liturghie.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele paroh, Cristinel Fodor care în cuvântul de învățătură a subliniat foarte bine însemnătatea acestei zile pentru copii dar și pentru toți cei care adunați în jurul lor și-au amintit de această zi măreață care trebuie să trezească angajamentul fiecăruia așa cum a făcut-o și sfântul Dominic Savio, luându-și cele patru propuneri cu ocazia primirii sfintei Împărtășanii:

1. Mă voi spovedi şi mă voi Împărtăşi cât mai des.

2. Vreau să sfinţesc zilele de sărbătoare.

3. Prietenii mei cei mai buni vor fi Isus şi Maria.

4. Mai bine moartea decât păcatul.

Mulțumind lui Dumnezeu pentru marele dar al Sfintei Euharistii care ni-l dăruiește tuturor, implorăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestor copii care începând de astăzi vor fi mult mai aproape de Cristos, prietenul copiilor.

 

Copiii în sărbătoare au fost următorii:

1 Adăscăliței Ioana

2 Andrei Diana

3 Antili Bianca-Emilia

4 Antoci Leonardo-Daniel

5 Balint Alessia

6 Bejan David

7 Benchea Nicoleta-Roxana

8 Cătălin Giulia-Cecilia

9 Cătălin Marius

10.Ciobanu Amalia Rita

11.Ciobanu Natalia

12.Ciobanu Robert

13..Ciobanu Silvia Roberta

14Cobzaru Denisa-Mihaela

15.Diac Alexandru Flavian

16.Diac Diana-Nicoleta

17.Doboș Alessio-Claudiu

18.Eva Raisa-Bianca

19.Eva Robert-Valentin

20.Giurgică Paula-Valentina

21.Imbrișcă Andreea-Eliza

22.Imbrișcă Andrei Nicolo

23.Percă Roberto-Iulian

24.Robu Ana-Camelia

25.Sandăr Natalia-Mădălina

26.Sescu Alessia-Ioana

27.Vacaru Mihaela-Andreea

28.Vasile Lavinia –Emilia

29.Vârga Cosmin

30.Zburlea Andrei

Pr. Raimond-Tiberiu Iancu

Album foto: https://goo.gl/photos/g6NtmbrQkSfJw88eA